Învață să dăruiești cu Douglas România

 Suntem în data de 26 noiembrie iar sărbătorile parcă se aproprie cu pași repezi spre noi .

Mie una îmi place foarte mult Crăciunul , pentru atmosfera ce se creează , pentru faptul că suntem mai uniți dar și pentru că asta înseamnă că vine „Anotimpul cadourilor” , uneori simt că oameni au uitat ce se ascunde în spatele unui simplu cadou:gestul , dragostea cu care este dat acesta și pentru că tot vorbeam despre faptul că sărbătorile ne unesc , Douglas România s a gândit să vină în sprijinul copiilor și tinerilor bolnavi de cancer , cu puțin , pentru a le face zilele mai însorite mai ales în această perioadă a anului .

Cei de la Douglas România lansează o campanie de strângere de fonduri “Beauty of Giving” prin care va sponsoriza asociația Little People cu câte 10 lei din vânzarea fiecărei palete de machiaj Like , în felul asta voi vă alegeți cu o paletă frumoasă și versatila iar cei din asociația Little people vor oferii tuturor copiilor și tinerilor bolnavi de cancer suport psihosocial pe toată perioada spitalizării și după finalizarea tratamentului , pentru a i face pe aceștia să treacă mai ușor peste drama suferită.

Obiectivul pe care Douglas și-l propune este atingerea sumei de 35.000 de lei pe durata campaniei: 23 noiembrie – 20 decembrie.

Prin acest articol mă înscriu în concursul de pe site-ul http://blogalinitiative.ro/ și încurajez pe toată lumea să ia parte la această campanie , pentru că până la urmă contează gestul pe care îl faci , plătești 129 de lei dar ajuți pe cineva , iar acești copii și tineri au nevoie de tot sprijinul nostru .


INTRĂ PE SITE-UL ––>
http://www.douglas.ro/ pentru a afla mai multe informații,  în încheiere aș vrea să scriu câteva versuri din colecția proprie :

Hai nu fi nepăsător

Douglas te așteaptă în mall

Paleta Like de o vei cumpăra

10 lei se vor dona

Fericiți toți vor fi

Iar tu la schimb ,paleta vei primii.

 

 

 
Spor la shopping și la făcut fapte bune!!!

Anunțuri

12 gânduri despre “Învață să dăruiești cu Douglas România

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s