De vorbit:Leapsa retrospectiva 2016

eiskristalle-1938842_1280.jpg

Bună, bine te-am găsit și LA MULȚI ANI (Nu ne-am văzut de un an).

A trecut ceva timp de la ultima postare dar iată că azi 12 ianuarie, am revenit, îmi era așa dor să scriu însă de vacanța asta chiar am profitat.

Pentru azi am pregătit un tag pe care l-am furat de la Rodica (https://jurnaluliubirii.com/ ) pentru că mi-a plăcut mult și pentru că am citit undeva că anul ăsta postările trebuie făcute cât mai scurt, am să trec la treabă:

1)Cate carti ai citit in 2016?

Anul ăsta am redescoperit pasiunea pentru citit și pentru cumpăratul de cărți și pot zice că am reușit să termin 15, știu că o să ți să pară puțin însă pentru început e bine.

2)Dintre ele, care a fost cea mai bună carte citită?

Mmm, cam greu, totuși o să aleg Înainte să te cunosc de Jojo Moyes.

3. Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2016?

Nu am un citat anume.

4. Care carte citită în 2016 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

Aici știu răspunsul sigur, Băiatul fără sprâncene de Mircea Daneliuc, nici măcar nu am reușit să o termin, mă plictisește groaznic și nici nu o înțeleg.

5. Ai participat la vreun eveniment literar anul acesta (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?

Nu, dar cu siguranță aș vrea.

6. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2016?

Aici e clar că trebuie să mă gândesc pentru că atunci când vine vorba de filme îmi e mult mai greu să mă decid, totuși voi alege Me before you și Miracles from Heaven, două filme emoționant Cred că sunt multe momente și nu știu dacă aș putea să aleg doar unul. e.

7. Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul 2016 pentru tine?

Pozitivitate, anul asta am început să fiu și mai pozitivă, mi-am descoperit mantra (cum ar zice unii) și anume VIAȚA E SUPERBĂ! .

8. E vreun moment din 2016 pe care nu vrei să-l uiţi?

Cred ca sunt multe momente si nu stiu daca as putea sa aleg doar unul.

9. Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2016?

Am început practica în farmacie și asta e un lucru pe care îl plănuiam de foarte mult timp.

10. Scrie o dorinţă pentru anul 2017.

Anul ăsta vreau să mă dezvolt și mai mult pe partea cu blogul pentru că încă mai am mult de învățat (chiar dacă pe 25 ianuarie voi face 3 ani de blog, ceea ce e imens pentru mine), vreau să îmi cresc blogul, să am o comunitate mai mare și să continui să fac ceea ce mi place.

Astea au fost întrebările, mi-ar place să răspunzi și tu măcar la una din ele (la alegere) sau dacă ai un blog, să preiei și tu acest tag.

Sper că ți-a plăcut, nu uita că noi ne revedem curând cu o nouă postare, până data viitoare:

Pupici și multă sănătate!!!

#viataesuperba

 

 

Anunțuri

50 de comentarii

  1. Chiar se poarte postarile scurte anul asta? 🙂 Spre rusinea mea anul trecut am citit fooooarte putine carti, adica 3 :))) si asta inj luna decembrie :). Sper ca anul asta sa fiu mai silitoare, deja am 2 carti citite 😀

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s