Bună draga mea şi bine te-am găsit.
Mi-am dat seama că nu am mai făcut de ceva timp un machiaj, aşa că azi am pregătit unul, am folosit farduri din paleta nouă de la Melkior (paletă pe care mi-am făcut-o eu şi aici găseşti postarea despre asta).
Luna asta am purtat aproape în fiecare zi cam acelaşi machiaj, doar că schimbam rujul iar acum o să trec direct la paşi:
Machiajul ochilor:
(de la stanga la dreapta în prima poză avem Soft Skin, Diaphane, Sweet pink, iar swatch-urile sunt făcute în ordinea în care au fost făcute)
Aplic ca bază Anticearcănul Fit me de la Maybelline, în pliu vin cu fardul Natural skin (tot de la Melkior) şi mă folosesc de pensula base shadow de la Real Techniques.
Tot în pliu dar axându-mă mai mult spre exterior, aduc fardul Sweet pink (folosindu-mă de aceeaşi pensulă), pentru a mai combina nuanţele între ele, folosesc pensula deluxe crease (tot de la RT) împreună cu fardul Soft skin.
Pe toată pleoapa tapotez puţin din fardul cremă Beige Pearl de la The One Oriflame şi peste aplic Diaphane.
Completez totul cu tuşul Intenza de la L’OREAL aplicat cu fine liner de la RT, îmi întorc genele cu un întorcător de gene şi le accentuez folosind rimelul Lash Sensational de la Maybelline.
Machiajul feţei:Trec peste paşii de îngrijire care constau în demachiere+hidratare deoarece aici alternez destul de mult produsele, singurele constante fiind demachiantul Garnier şi crema All about eyes de la Clinique.
Totusi, ca să nu zici că nu explic concret, am să combin crema de faţă Clinique Moisture Surge cu iluminatorul de la The One, pe care le aplic pe ten într-un strat uniform, apoi setez totul cu pudra Healthy balance de la Bourjois (cu pensula de pudră de la RT, da ador RT şi nu, nu e reclamă).
În obraji aplic duo-ul de la Sephora (folosind pensula contour), iar sprâncenele le aranjez un pic cu Make me brow de la Essence in nuanta blondy brows nr 1.
Machiajul buzelor:Varianta 1:Creionul Flormar nr 220+Ruj lichid Nyx Lingerie în nuanţa Ruffle trim.
Acesa a fost şi rezultatul final, cititoarele mele şi-au dorit un machiaj cu nuanţa Sweet pink şi am zis să indeplinsesc această dorinţă, e un machiaj natural , romantic.
(am găsit un chocker cu semnul de la logo-ul meu)
Ştiu că multe fete se feresc să poarte roz în pliu însă eu sunt dovadă vie că: SE POATE!!!
Sper că ţi-a plăcut şi aştept părerile şi sugestiile tale în comentarii.
Până data viitoare:
Să ai o zi supebă!!!
Recunosc ca nu suport rozul, nici nu imi sta bine cu el, dar apreciez cand vad persoane carora li se potriveste 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur, ai putea sa incerci, nu se stie niciodata.
ApreciazăApreciază
Nu am tenul potrivit.
Am citit mai demult ca, daca nu ti se potriveste o culoare, dar iti doresti sa o porti sa faci o mica smecherie: in loc sa o porti la bluza/camasa/pulover, sa o folosesti in partea de jos a corpului – pantalon, fusta, pantof etc
Doar asa merge
Am avut o pereche superba de pantofi cu toc roz care mi-au fost tare dragi!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aaa, eu deobicei nu tin cont de asta, sa mi placa mie si atat, daca eu ma simt bine purtand acea culoare, o sa o fac, indiferent daca cineva zice ca nu ar trebui sa o fac.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai curaj! Eu nu sunt asa 😛
Adica…nu ma iau dupa gura lumii, ci ..daca nu imi place cum imi sta cu ceva…e egal cu 0!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mersi 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos, te-am admirat si pe Insta ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult, esti o draguta.
ApreciazăApreciază
Super machiajul tau, si eu folosesc rozul. Insa de cand am nascut-o pe Sofi m-am machiat foarte rar…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult, te cred.
ApreciazăApreciază
Folosesc roz doar la haine, la machiaj nu prea. Tie iti sta foarte bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa eram si eu pana sa gasesc nuanta asta frumoasa de roz.Mersi mult.
ApreciazăApreciază
Foarte misto nuantele de roz din paleta de farduri, mi s-ar potrivi si mie. Cam asa ma maachiez si eu, doar ca in loc de tus eu folosesc eyeliner pe waterline, nu imi sta bine cu tus deasupra.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stiu si eu le ador, eu nu sunt mare fana creion, in general prefer fie fardul, fie tusul.
ApreciazăApreciază
Dragut machiajul, te prinde foarte bine ! Machiajul meu zilnic include tot timpul eyeliner, chiar daca nu mai folosesc alte produse precum ruj, blush sau fard. Pur si simplu nu ma pot desparti de el :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca iti place, mersi mult, stiu ce zici, de la un timp am inceput sa port tus zilnic.
ApreciazăApreciază
Ce machiaj dragut! Iti sta foarte bine!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult.
ApreciazăApreciază
Te prinde foarte bine acest machiaj Sabina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daca si tie iti place atunci stau linistita, mersi mult de tot 😘😘
ApreciazăApreciază
E un machiaj foarte discret si nu are cum sa nu iti vina bine, mai ales ca tenul tau este deschis la culoare si se potriveste si fizionomiei tale.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult, mereu incerc sa fac machiaje care sa mi se potriveasca.
ApreciazăApreciază
Îți stă foarte bine machiajul și îmi place că e în ton cu vremea primăvăratecă de afară! 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult.
ApreciazăApreciază
Si eu folosesc uneori combinatia asta de culori pentru un machiaj de zi, mi se pare foarte vesel si luminos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur mult, chiar ar trebui purtata mai des, multe fete evita nuantele astea.
ApreciazăApreciază
Foarte dragut, imi place mult combinatia de pe buze. :3
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mersi mult, ma bucur, tot incerc sa combin nuante.
ApreciazăApreciază
e combinatia mea preferata-roz si eyeliner. pup
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super, traiasca rozul.
ApreciazăApreciază
Imi place rujul foarte mult ! Il am si eu pe whislist 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E geniala nuanta.
ApreciazăApreciază
Imi place machiajul tau. Este foarte frumos si pare usor de realizat. Iubesc si eu fardurile de la Melkior. Sunt foarte ok si ochii mei il tolereaza bine. Ma bucur ca am vazut cum se vede tusul de la Loreal de care ai tot vorbit
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma buu mult, multumesc, da, pai tocmai de aia am si vrut sa il folosesc.
ApreciazăApreciază
Foarte frumos si delicat machiajul, potrivit pentru primavara!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca iti place, multumesc.
ApreciazăApreciază
Te prinde machiajul și e foarte finuț și elegant. Mai vreau astfel de postări 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aww ce dragut, multumesc mult, chiar am sa mai fac.
ApreciazăApreciază
Iti stau foarte bine aceste culori, in ton cu vremea de afara :). Si ai explicat asa de bine fiecare etapa, incat cred ca poate fi cu usurinta realizat machiajul dupa acest tutorial.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc mult, esti o draguta, am vrut sa fiu cat mai concisa.
ApreciazăApreciază
Mie imi sta bine cu nuante de roz la ochi, avand ochii albastri! 😀
Si imi place sa port nuante si culori, insa nu am timp sa ma machiez zilnic, asa cum as vrea…uneori aplic 2 nuante de fard, alteori nimic…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te inteleg, am si eu zile in care port doar o linie de tus desi se intampla mai rar.
ApreciazăApreciază
Eu in ultima vreme am purtat foarte des machiaj roz: un roz mai puternic blenduit in pliu, roz pal pe restul pleoapei si putin fard sidefat pe mijlocul ei, ce creeaza un aspect diafan. E simplu si de efect.
Imi place cum iti vine rujul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super, poate o sa incerc si asa, multumesc de sfat, ma bucur ca iti place :*
ApreciazăApreciază
E dragut machiajul tau, te prinde acest stil natural si romantic. Despre Melkior am numai cuvinte bune de spus.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca iti place, o s port mai des.
ApreciazăApreciază
Si mie imi place culoarea roz si am cateva hainute, dar ce sa zic…imi place mult machiajul buzelor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca iti place.
ApreciazăApreciază
Fardurile de la Melkior mi se par printre cele mai pigmentate si rezistente, iar rujul de la Lingerie este deja un must -have in portfard. Imi place machiajul tau romantic!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa este, eu ma impac foarte bine cu ele, ai drepate, multumesc :*
ApreciazăApreciază
Te prinde bine machiajul, iar fardurile Melkior sunt super bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc, asa e.
ApreciazăApreciază
Ai un machiaj discret si fain. Pe mine nu ma sperie rozul in machiaj, chiar imi place. Poate incerc si eu propunerea ta, sa vad ce iese.
ApreciazăApreciază
Multumesc mult draga mea, mi-ar face mare placere sa incerci acest machiaj, mai ales ca nu e unul extrem de greu in realizare.
ApreciazăApreciază
Dragut machiajul, ti se potriveste. Si mie imi place sa port roz 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super, multumesc, ma bucur mult 😘
ApreciazăApreciază
Ce faine sunt fardurile Melkior, iar machiajul realizat de tine este foarte fain. Felicitari.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc draga mea.
ApreciazăApreciază