Produse cosmetice in miniatura

 

miniature-1700629_1920.jpgBună şi bine te-am găsit.

Azi vreau să vorbesc despre miniaturi şi nu orice tip de miniaturi ci despre cele de machiaj, aşa zisele travel-size, mini-size.

Mereu m-au atras şi le-am considerat interesante, poate şi din cauza că îmi amintesc de mine, sunt mici dar puternice, ştii şi tu că Esenţele tari se ţin în sticluţe mici.
Primele mele produse de genul, au fost de la Benefit şi pe multe dintre ele le am încă şi acum, chiar de acum doi ani.

Ce îmi place foarte mult la ele este faptul că nu ocupă mult spaţiu la depozitare şi sunt şi uşor de transportat, am salvat mult spaţiu cu produsele astea.

Acum că ţi-am vorbit despre părerea mea cu privire la miniaturi, m-am gândit să îţi şi arăt ce am:

High-beam Benefit, e un iluminator suuuper intens, îţi trebuie foarte puţin, eu l-am folosit şi pe buze în diferite combinaţii şi arată foarte bine.18159657_1341903415855472_506596928_o.jpgGirl meets pearl Benefit, un alt iluminator însă acesta are un subton auriu, miroase a gumă de mestecat pentru copii în aroma tropical.18120208_1341903339188813_1507702561_o.jpgThe porefessional de la Benefit, e una din bazele mele preferate, lasă tenul super catifelat, micşorează porii, chiar îl recomand.18175802_1341903389188808_1404523923_o.jpgRuj Givenchy, e un ruj foarte intens, se simte lejer pe buze dar punctul bonus îl ia pentru rezistenţă, am rămas impresionată.18159927_1341903372522143_2094811090_o.jpgPensula din kit-ul Benefit, eu sincer o folosesc, pe post de pensula de iluminator şi îşi face treaba foarte bine.18120524_1341903329188814_1501502404_o.jpgCam astea sunt miniaturile cu care am rămas, vreau să mi spui şi tu:Ai produse în miniatură?Dacă da, ce produse?Ai vrea?

Aştept răspunsurile tale, până dată viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

 

 

Anunțuri

40 de gânduri despre “Produse cosmetice in miniatura

  1. mihaelanistor

    Mie imi plac produsele mici pentru ca le pot lua cu mine in vacante. Am un fond de ten intr-o sticla relativ mica si aveam impresia ca se va termina in cateva luni. De fapt, l-am aruncat cand mai era in el pentru ca expirase si stiam ca nu mai e sanatos pentru ten. Asa ca produsele in miniatura nu trebuie subestimate.

    Apreciat de 1 persoană

  2. In calatorie iau in general un gel de dus si un sampon in miniatura, dar nu cumpar mereu o miniatura- uneori reumplu sticlute păstrate pentru acest scop. Deodorantul stick si pasta de dinti le iau in marime normala, iar ca parfum… am mereu cateva mostre la indemana, de 2-3 ml, banuiesc ca acestea sunt un fel de miniaturi :).

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ador produsele in miniatura si mostrele. Imi place sa testez un produs inainte de a il cumpara. Mi ar placea daca toate companiile ar oferi, contracost, produse travel size.

    Sunt utile si pentru scopul pentru care au fost facute, insa te pot ajuta sa ti alcatuiesti o colectie buna, cu mai putini bani.

    Apreciat de 1 persoană

  4. Nu am nici un produs in miniatura. Imi plac mult aceste produse si mai ales cand vine vorba despre produse care-si fac foarte bine treaba cum sunt cele de la benefit.
    Daca stau sa ma gandesc bine, in beauty kit-ul de la marie claire am un rimel mini de la estee lauder, dar am zis ca il voi lua in prima vacanta. Si tot acolo am avut si 3 parfumele mici.

    Mi-ar placea sa am mai multe astfel de produse!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s