Interviu de frumusete #4 Denisa Luntraru

 18235797_1346640582048422_1992639029_o.png
Bună şi bine te-am găsit.
Iată că iar am ajuns la finalul unei noi luni şi asta înseamnă că e timpul pentru un nou Interviu de frumuseţe, de data această cea care mi-a răspuns la întrebări este Denisa Luntraru.

Doamne, deci dacă nu o ştii pe Denisa, nu ştiu unde ai trăit până acum, recunosc că şi eu am descoperit-o destul de târziu dar de când am făcut-o îi urmăresc clipurile şi postările cu mare interes, îmi place de ea şi de faptul că îmi transmite o stare de bine de fiecare dată când mă uit la un clip de-al ei, e super funny şi mereu reuşeşte să mă facă să rad şi iar am reuşit să mă întind, trec direct la întrebări:

1)Bună Denisa, îţi mulţumesc mult că mi răspunzi curiozităţilor şi că tot a venit vorba de curiozităţi, care este produsul despre care ai auzit că e bun dar nu ai reuşit să îl testezi deoarece nu se găseşte la noi în ţară?

Hello, ladies! Dacă ar fi doar unul, ar fi bine! Produsul de fapt este un gadget pentru masaj, se numeşte NuFace şi este anti aging 🙂
(Recunosc că prima oară când am citit, am crezut că e o glumă :)) )

2)Am văzut că în general porţi machiaje destul de naturale, care este produsul care îţi defineşte machiajul?
Cu siguranţă, eyelinerul! Mi se pare că eyelinerul schimbă instant orice machiaj şi se potriveşte fiecăruia.

3)Care este vârstă la care ai început să te machiezi şi de ce ai început?
Aşa mai serios, undeva pe la 20 -21 ani. Koko brought me into the light, până atunci foloseam doar o bază de machiaj, mascara şi creion dermatograf.

4)Pentru că de curând am primit aceeaşi întrebare, m-am gândit să ţi-o adresez şi ţie şi anume:Ce te face pe tine fericită?
Multe lucruri mă fac fericită, de la zâmbetul mamei până la un cheseeburger.

5)Cum treci peste o zi proastă?
Dacă am timp, mă duc la sală, mi se pare că sportul e cel mai bun „leac” când ai zi mai proastă. Iar dacă nu am timp, îmi fac.

6)Ce ai schimba la modul tău de gândire?
În momentul de faţă, nu cred că aş schimba nimic, poate pe viitor mă mai apucă una alta…

7)Pe final, un salut pentru cititoarele frumuseteavorbeste .com ?!
Keep rocking!

Thankies,

Asta a fost tot, sper că ţi-a plăcut şi că te-am ajutat să descoperi o nouă persoană ce merită urmărită, apropo de urmărire pe Denisa o gasesi pe you-tube, blog, blog home-decofacebook, instagram, snapchat  (@denisaluntraru).
Nu uita că noi ne revedem curând cu o nouă postare, până data viitoare:
Să ai o zi superbă!!!

 

Anunțuri

26 de comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s