Ep2.Romania prin ochii mei: Brasov

IMG_7516.JPGBună şi bine te-am găsit.

Pentru azi m-am gândit să îţi povestesc despre experienţa mea cu Braşovul, într-un nou episod de România prin ochii mei, ştiu că cel de data trecută ţi-a plăcut foarte mult, aşa că am zis să revin cu unul nou.

Nu am reuşit să mi repar laptopul dar am intrat în posesia pozelor din mica mea escapadă, aşa că nu o mai lungesc şi trec direct la treabă:

Pe dată de 20 iulie am plecat spre Predeal, acolo unde am şi fost cazaţi, am căutat destul de mult cazarea, pentru că vroiam un loc retras, liniştit şi asta am şi găsit la Pensiunea Speranţa, care se află la cota 1220.IMG_7221.JPGNoi am fost multumimti, un pic probleme cu wifi în cameră, eu preferam mai mult să merg în restaurant cu laptopul, în rest serviciile au fost foarte bune, oamenii super glumeţi şi ospitalieri şi nu îţi mai zic de ciorba de cocoş şi de burtă, care au fost excelente.IMG_7227.JPGIMG_7229.JPGIMG_7747.JPGMi-a plăcut mult şi peisajul, aveam balansoare, tot felul de scaune din lemn, terase, ce să mai, de vis.IMG_7222.JPGIMG_7219.JPGIMG_7244.JPGÎn prima zi am ales să stăm în Predeal şi să ne plimbăm, pentru că eram obosiţi de pe drum, aşa că am admirat împrejurimile.IMG_7249.JPG

IMG_7251.JPGIMG_7256.JPGIMG_7261.JPGA două zi am avut parte de acţiune, am mers să vedem Babele şi Sfinxul, am stat două ore la coadă dar îţi zic sincer că a meritat, nici n-am simţit.IMG_7300.JPGIMG_7305.JPGIMG_7307.JPGIMG_7308.JPGIMG_7309.JPGIMG_7310.JPGIMG_7318.JPGIMG_7324.JPGIMG_7325.JPGIMG_7327.JPGIMG_7335.JPGIMG_7451.JPGM-au enervat un pic un grup de oameni care încercau să te convingă să renunţi la urcatul cu telecabina, drum care costă 70 de lei de persoană dus-întors, ca să te ducă ei cu geep-ul şi vezi Doamne, te duc şi prin alte locuri şi după poţi urca şi cu telecabina, asta pentru un milion, de persoană, nu ştiu dacă dus-întors dar mi s-a părut totuşi destul de scump şi erau super agasanţi, nu mai scăpai de ei.

Am urcat în sfârşit cu telecabina şi a fost suuuper, eu deobicei am rău de înălţime dar de data asta nu am păţit nimic, peisajul era wow şi uite că am ajuns să vedem şi Sfinxul şi Babele, era super frig acolo şi m-a durut o ureche dar a meritat.IMG_7338.JPGIMG_7340.JPGIMG_7342.JPGIMG_7382.JPGIMG_7393.JPGIMG_7398.JPGIMG_7406.JPGIMG_7425.JPGIMG_7441.JPGIMG_7445.JPGDupă ce ne-am întors înapoi, am mers să vedem şi Mănăstirea Caraiman, pentru mine a fost o revedere, deoarece am mai fost acolo acum muuult timp, când eram în şcoala general, la fel, e foarte frumos, pur şi simplu te încarci cu energie pozitivă.IMG_7521.JPGIMG_7524.JPGIMG_7525.JPGIMG_7526.JPGIMG_7531.JPGA treia zi a fost şi ziua în care am vizitat Braşovul care e superb, eu n-am fost niciodată aici şi am rămas plăcut impresionată.IMG_7606.JPGIMG_7607.JPGIMG_7614.JPGIMG_7611.JPG

Conform Wikipedia, Brașov (în germană Kronstadt, în maghiară Brassó, în latină Corona; de asemenea pe hărțile vechi trecut Cron∫tadtBrastovia sau Braßov, în dialectul săsesc Kruhnen, Krűnen, Krînen) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Brașov (reședința) și Poiana Brașov. Potrivit recensământului din 2011, are o populație de 253.200 locuitori,[1] fiind unul dintre cele mai mari orașe din țară (totuși în scădere în ultimele două decenii din cauza exodului sașilor și a reducerii activității industriale). Patron al orașului este considerată a fi Fecioara Maria. Statuia acesteia se află pe unul dintre contraforturile Bisericii Negre, îndreptat spre Casa Sfatului, având stema Brașovului sculptată dedesubt în relief.

Prima dată am fost să vedem Biserica Neagră, de unde am plecat un pic dezamăgită, nu mi se pare normal să trebuiască să plătim pentru a intra, având în vedere că e un lăcaş de rugăciune, chiar dacă acesta e catolic, plus că eu nu m-am documentat şi nu ştiam că e de origine catolică, altfel, nu ştiu dacă aş mai fi mers acolo şi plus că nici nu te lăsau să faci poze sau să filmezi, adică măcar dacă plătesc 10 lei, lasă-mă să fac ceva, am dreptate sau nu?IMG_7618.JPGIMG_7619.JPGIMG_7620.JPGTrebuie să recunosc că ne-am cam rătăcit în Piaţa Sfatului încercând să căutăm un loc anume pentru a mânca, vroiam să mergem La ceaun, la recomandarea unei prietene şi mi s-a părut ciudat că până şi jandarmii nu ştiau unde se află acest loc.IMG_7659.JPGIMG_7665.JPGIMG_7624.JPGIMG_7626.JPG

L-am găsit totuşi şi mi-a plăcut la nebunie, cea mai bună ciorbă de burtă şi sărmăluţe (în afară de cele făcute de mama şi nana mea), servirea a fost impecabilă, mi-a plăcut mult cum s-a purtat chelnerul cu noi. După această experienţă culinară, am mai mers un pic în faţă tot pe Michael Weiss şi am ajuns la Dr. Jekelius – Pharmacy Cafe, îmi doream enorm de mult să ajung în acel loc, am rugat-o pe doamna de acolo să mă lase să fac câteva poze.IMG_20170722_142356.jpg

IMG_7639.JPGIMG_7640.JPGIMG_7641.JPGIMG_7642.JPGIMG_7651.JPGNoi am ales să stăm afară şi ceea ce mi s-a părut interesant, e faptul că te stropeau cu apă, dar nu la modul să te ude ci doar aşa puţin, să te răcorească, venea de sus de undeva şi pe căldura aia, a picat la fix.

Meniul, un alt lucru care mi s-a părut interesant, cei drept nu toate băuturile erau servite în pahare Berzelius, aşa cum mă aşteptăm eu, însă eu am avut norocul să am parte de un astfel de pahar şi chiar a fost super bun ce mi-am luat.IMG_20170722_145527.jpgIMG_7643.JPGIMG_7644.JPGIMG_20170722_151153.jpgUrmătoarea oprire a fost pe Stradă sforii, foarte îngustă , interesant concept şi pe ea am căutat-o destuuul de mult, dacă nu îţi faci un plan de acasă, e cam greu, adică eu îmi notasem în carneţel ce vreau să văd în Braşov dar atât.IMG_7667.JPGAm mai stat la câte-o terasă, eu m-am mai plimbat şi am vizitat o librărie şi anume Libris, de unde am şi reuşit să mi iau două cărţi (pe care le-ai văzut deja în haul-ul de aici).

Singurele locuri unde n-am ajuns şi pe care nu am reuşit să le tăi de pe listă, sunt Tâmpa şi Râşnov dar sper să revin.

Aaa şi cum puteam să trec prin Braşov şi să nu bifez încă un mall, n-aveam cum.IMG_7601.JPGÎn a patra zi am făcut una din greşelile fatale, am fost la plajă fără SPF, a fost crimă şi pedeapsa pentru că m-am ars, dar rău de tot, aşa că ultima zi (adică a 5 a) s-a cam dus pe apă sâmbetei.IMG_7703.JPGIMG_7704.JPGIMG_7699.JPGIMG_7714.JPGDar cu toate astea a fost o vacanţă foarte frumoasă, m-am simţit foarte bine, am mâncat bine, am făcut multe poze, m-am distrat la maxim şi chiar m-am relaxat.

Sper că ţi-a plăcut să citeşti despre mica mea experienţă cu Braşovul şi împrejurimile, sunt curioasă: Care e locul tău preferat din Braşov?

Aştept răspunsul tău, iar până data viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

 

 

 

Anunțuri

16 gânduri despre “Ep2.Romania prin ochii mei: Brasov

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s