Ce se afla in rucsacul meu

 

Bună și bine te-am găsit.

De foarte mult timp mă gândesc dacă să scriu sau nu acest articol, știu că este o temă foarte populară pe you-tube și anume Ce se află în geanta mea, însă e foarte rar întâlnită în blogosferă și nu știam dacă o să prindă.

Nu durează mult și apare încă o probă în cadrul concursului Superblog 2017 (la care particip), probă care fix asta cere să fac, ei spune tu, nu-i așa că e mâna destinului?

Ok, am vorbit destul, o să trec direct la treabă:

După cum probabil știi, sunt balanță, o zodie foarte oscilantă, azi port geantă, mâine rucsac, sau poate țin doar un portofel, e greu cu mine, însă azi m-am gândit să îți prezint ce țin în rucsacul meu, deoarece atunci când aleg să îl iau pe el, țin mai multe lucruri după mine.
O să încep cu cel mai mare compartiment unde țin cele mai multe lucruri, nu plec niciodată fără portofel și pe astea le schimb ca pe șosete, la fel și cu apă, uneori pun apă, alteori suc, depinde ce am, oricum țin mai mereu o sticlă la mine, e important să ne hidratăm.

Mi se agăță unghiile mai mereu, așa că am o pilă cu mine, un dezinfectant de mâini, e bun de avut în geanta mereu și pentru că acum am intrat în sezonul rece, îmi place să țin și o cremă de mâini, nu se ştie niciodată când e nevoie de ea.

Și lista nu se oprește aici, cum aș putea să plec de acasă fără parfum, ruj și oglinda, prefer să golesc geanta de tot, decât să mă găsești fără așa ceva, toată lumea știe că ador să mă machiez și să fiu aranjată, așa că aceste produse nu pot să lipsească.

Urmează mărunțișurile, guma de mestecat, pe care o schimb mai mereu, cheile, câteva cărţi de vizită că nu ştii peste cine dau și plasturi, mereu mă bat încălțările.

Acum chiar că am terminat, wow, s-au adunat câteva lucruri și crede-mă, astea sunt puține, dacă se întâmplă să plec undeva într-o drumeție, o să mai car după mine, camera, selfiestick-ul și selfie ring light-ul, pe care l-aș fi introdus și în articolul de azi, doar că am rămas fără baterii.

Draga mea, nu știu cum ești tu, însă eu sunt mereu în căutare de noi genți, poşetuțe, portofele, așa că am dat o geană pe site-ul celor de la answear.ro și am dat de o borsetă foartă drăguță, am văzut că în ultimul timp se poartă foarte mult, tu ce părere ai?

Cred că faptul că port multe lucruri, nu te șochează, sunt sigură că și tu ții o grămadă de chestii, poate unele mai nefolositoare decât ale mele și pentru că sunt o curioasă din fire, am o nouă întrebare pentru tine: Tu ce porți după tine în geantă?

Aștept cu mare nerăbdare răspunsul tău, iar noi ne revedem curând cu un nou articol, până data viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

 

 

Anunțuri

28 de comentarii

  1. Am o geanta mare si incapatoare, ma rog, am mai multe, dar la serviciu numai asa port. Ce am? cred ca numai bunica nu e pe-acolo :)) oglinda-ruj-pila, pixuri, stilou, creion, corector, caiet, carnetel, chei, umbrela, telefon, portofel (se putea fara??), hartie igienica, bonuri nearuncate, pastile, pieptan, , sacose de plastic, abonament transport, si nu mai stiu, precis mai sunt si alte chestii 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s