VREAU un an mai BUN

 

Bună și bine te-am găsit.

Săptămâna asta m-a cam prins pe nepregătite, recunosc, m-am bucurat de vacanța asta și am cam uitat de blog (na că am zis-o).

Așa că pentru azi m-am gândit să iau laptopul în brațe și să scriu ce mi trece prin cap și pentru că de abia a trecut o săptămână din anul 2018, m-am gândit să împărtășesc cu tine câteva dintre momentele frumoase din 2017.

Nu o să mint acum și să să zic că nu au existat și momente mai puțin plăcute, însă îmi place să mă axez pe lucrurile pozitive ca să primesc lucruri pozitive, pe cele negative le-am acceptat și le-am băgat la păstrare într-un sertăraș ascuns al creierului și inimei mele, dar hai să nu mă mai lungesc și să trec la subiect:

Trebuie să recunosc că o mare parte din an m-am focusat pe ceea ce înseamnă terminarea școlii (mai exact Școala postliceală de asistenți de farmacie), multe examene, am avut de pregătit licența și asta mi-a mâncat mult timp și energie.

Am avut zile în care eram pur și simplu îngropată în foi și îmi venea să le iau pe toate și să le arunc pe geam, asta pentru că mă săturasem de ele, voiam să termin cu învățatul.

Au fost foarte multe emoții la mijloc, nu neapărat în momentul în care susțineam o probă, ci mai mult la aflarea rezultatului, care a fost unul favorabil și asta m-a bucurat foarte mult.

Mi-a plăcut mult faptul că am reușit să plec și în vacanțe, am fost în Târgoviște (și despre asta am povestit aici), am fost la Brașov (articol aici) și la mare, prima dată doar noi trei, noi deobicei eram obișnuiți să plecăm în gâșcă, însă a fost super frumos și chiar ne-am relaxat.

Anul trecut am redescoperit pasiunea pentru citit și am făcut asta din prima zi a anului, ajungând în sfârșit la un număr de 34 de cărți, anul ăsta am citit o singură carte, dar mai am timp.

Am reușit să ajung iar la București de ziua mea, am fost cu mama pe tren, am mâncat, am făcut cumpărături, am făcut poze, vremea a ținut cu noi și a fost super tare.

Mă bucur mult că în anul ce a trecut am legat multe prietenii virtuale, care îmi doresc mult ca anul ăsta să se concretizeze și cu întâlniri în offline, cred că unul dintre avantajele unui blog sau unui canal de you-tube, este faptul că ajungi să cunoști mulți oameni frumoși și mie mi place foarte mult asta.

De asemenea, anul trecut mi-am luat inima în dinți și m-am apucat de you-tube, în sfârșiiit, nici nu știi de când îmi doresc asta și mă bucur că am făcut-o și nu regret nimic.

Îmi place așa mult ceea ce fac și îmi place să văd că primesc comentarii și mă bucur de fiecare în parte, rad când primesc un dislike, deoarece cred că un om care este în stare să dea un dislike, mi se pare că dă dovadă de frustrare și chiar lipsa de respect pentru munca unui om, pentru că este o muncă destul de intensă în spatele unui clip.

Mie mi-a luat o grămadă până am învățat cum să tai un clip, am învățat totul de pe you-tube și încet, încet, o să ajung și la o calitate mai bună.

În linii mari cam astea sunt lucrurile ce mi-au adus un zâmbet pe buze în 2017, aș vrea să mi spui: Tu ce ai realizat în 2017?

Eu VREAU un an mai BUN și știu că o să am pentru că am încredere în mine, același lucru ți-l doresc și eu ție.

Dacă ți-a plăcut articolul, aștept un like, share, com, orice.

Până data viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

42 de gânduri despre „VREAU un an mai BUN

  1. Vezi ca ai scris din greseala 2018, s-au te grabesti sa treaca? Si eu am avut multe colaborari faine in 2017. am citit mult, am fost la mare 15 zile, a fost cel maI lung concediu de pana acum si am participat la o multime de evenimente faine in Brasov. Sa ai un an exact asa cum ti-l doresti!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Sa ai un mai bun ca cel trecut!
    Anul trecut a fost cel mai frumos de pana acum fiindca cel mic a inceput sa creasca, a gangurit, a mers de.a busilea, ne.a pupacit si a facut muuulte nazbatii.
    Am avut colaborari frumoase prin prisma blogului si am cunoscut oameni noi.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Am avut un an cu bune si rele, cu momente frumoase si unele foarte triste, prefer sa sper ca acest an va fi unul cu doar momente fericite, ceea ce iti doresc si tie!

    Apreciază

  4. Si eu am o multime de planuri pentru acest an dar incerc sa o iau usor cu mult calm pentru ca pana nu demult, m-am avantat inanumite chestii si treaba nu a iesit prea bine. Am nevoie de putina liniste si de somn ca sa pot sa gandesc limpede, deci vreau si un an cu mult somn! :)))

    Apreciază

  5. Nu pot sa spun ca am avut un an bun, sanatatea mea s-a degradat mult dar, asa cu spun eu mereu ” Doane, macar nu-mi da mai rau. Nici anul acesta nu l-am inceput prea bine, tot cu niste vizite la doctori, iar planuri, nu-mi mai fac. Stii, era un banc : ” daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, spune-i despre planurile tale ” 😀

    Apreciat de 1 persoană

  6. De fiecare data ne dorim un an mai bun, dar numai timpul spune care perioade au fost luminoase si care mai umbrite. Ca fiecare, am si eu realizarile mele in 2017, dar nu sunt genul care sa vorbesc despre ele, nici macar cu persoanele apropiate. Imi ajunge sa le stiu eu si sa-mi bucure inima 🙂 Un 2018 asa cum ti-l doresti!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Mă bucur că ai avut un an bun şi sper ca noul an să îţi aducă şi mai multe bucurii şi împliniri.
    Analiză pentru 2017 am făcut şi eu pe blog. Trebuie să îl luăm cu bune şi cu rele şi să încercăm să facem din noul an, un an mai bun şi mai prosper.
    La mulţi ani :*

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s