Bună și bine te-am găsit.
A trecut ceva timp de când nu am mai făcut o recenzie și am zis că acum e timpul să fac, așa că dacă vrei să aflii părerea mea, citește în continuare:
Anul trecut a fost prima oară când am luat contact cu produsele Estee Lauder, auzisem multe păreri, văzusem multe poze frumoase, iar de Crăciun mi s-a îndeplinit dorința și am primit și eu cadou un set de la ei, set care conținea și paleta despre care vreau să îți vorbesc.Paleta se numește Pure Colour Envy Sculpting Eyeshadow și vine cu 8 farduri, 7 sunt sidefate și doar negrul e mat.
Atunci când am luat-o, credeam că paleta o să o folosesc cel mai puțin din tot setul, dar m-am înșelat, pentru că îmi plac foarte mult culorile și am ajuns să o folosesc zilnic.
Fardurile sunt rezistente, se aplică foarte bine atât cu degetul, cât și cu pensula, sunt puțin prăfoase, dar asta nu mă deranjează, cea mai prăfoasă nuanță este cea de lângă negru, dar nu prea o folosesc.
Cel mai mult îmi plac primele 4 culori, pentru că sunt genul de culori pe care le port destul de des, dar asta nu înseamnă că pe celelalte le ignor total.Ca și aspect îmi place că e foarte micuță, se închide magnetic, lucru care pe mine mă cam enervează uneori, însă e foarte ușor de transportat și un alt lucru care îmi place, este faptul că fardurile vin într-o cantitate mică.
Îmi place să văd că am reușit să termin un produs și faptul că acestea vin în cantități mai mici, mie chiar îmi e de ajutor.
Cam asta am avut de zis despre această paletă, sper că ți-a plăcut articolul de azi.
Aș vrea să mi spui: Care este paleta ta preferată și de ce?
Până la următorul articol:
Să ai o zi superbă!!!
Eu am o paletă de la Urban Decay care imi place mult. Si da, mi-ar placea sa fie in cantități mai mici, astfel le-aș termina mai repede.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am si de la ei una, e suuper.
ApreciazăApreciază
Cel mai mult imi plac nuantele pamantii, le am si in farduri mono si le folosesc ori de cae ori am dispozitia necesara sa port fard 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Te inteleg perfect si eu le ador.
ApreciazăApreciază
Cred ca este o paleta foarte buna venind de la Estee Lauder.Eu am farduri monocrome micute si-mi plac mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e, m a impresionat placut
ApreciazăApreciază
Nu am incercat nimic de la Estee Lauder pana acum. Paleta are culori superbe si foarte pigmentate din ce vad.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Daa si mie mi place, chiar nu ma asteptam.
ApreciazăApreciază
Eu mi-am cumparat de curand paleta IDC COLOR si imi place pentru ca fardurile sunt asemanatoare cu ale tale, nu sunt prafoase si sunt foarte rezistente.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am mai auzit de ei, dar n am folosit nimic.
ApreciazăApreciază
Draguta paleta de culori. Imi plac pentru ca nu sunt stridente ci pale. Pe gustul meu, cu alte cuvinte!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e, multumesc.
ApreciazăApreciază
Paleta mea preferată rămâne cea de la Melkior. Îmi place că îţi alegi singur culorile, au un preţ super bun şi sunt super pigmentate, în cantitate mare.
Paleta de la Estee Lauder arată bine. Sincer, în poze nu prea m-a atras, dar în swatch-urile făcute de tine arată super drăguţ nuanţele. Par culori versatile şi uspr de purtat.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sa stii ca asa am fost si eu la inceput, fardurile Melkior sunt si printre preferatele mele.
ApreciazăApreciază
Pentru evenimente am o paleta de la Marionnaud, iar pentru uzul zilnic una de la Boots.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Super, nu le am incercat.
ApreciazăApreciază
Eu folosesc o paleta Channel, dar și multe altele noname care au nuanțe foarte frumoase. Super paleta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Suuper, n am incercat nimic de la ei. Multumesc.
ApreciazăApreciază
Momentan nu am o paleta preferata, imi iau strict fardurile care imi plac si acestea sunt de la Teeez Cosmetics sau Miss Cop.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu le am incercat pana acum.
ApreciazăApreciază
eu am o paleta de la makeup revolution, e preferata mea! am tot zis ca o sa-mi mai iau, dar noroc cu cea de la sleek, si ea era pe lista mea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E super asta de la Sleek 😍 deja am folosit-o
ApreciazăApreciază
Ce culori frumoase are paleta. Pare pe gustul meu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca iti place, chiar sunt foarte dragute.
ApreciazăApreciază
Imi plac mult culorile din aceasta paleta. Par foarte potrivite pentru mine care port nuante mai pamantii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu le ador.
ApreciazăApreciază