Recenzii: Gerocossen

IMG_9397.JPG

Bună și bine te-am găsit.

Azi revin cu impresiile mele despre produsele Gerocossen, am tot auzit de ele și mai ales de gama Algaderm, așa că m-am bucurat mult când am intrat în posesia lor.

Și trebuie să recunosc că m-am îndrăgostit de punguța în care au venit, am moștenit pasiunea pentru sacoșele de la mama mea, așa că atunci când am văzut-o, mi-a atras din start atenția.

Dar hai să ti spun și ce conținea:

De foarte mult timp nu mai folosesc lapte demachiant și într-un fel chiar îmi era dor, îmi place la el mirosul și faptul că îmi lasă tenul proaspăt după ce îl folosesc.

IMG_9399.JPG

Nu știu dacă sunt doar eu, însă după ce îl folosesc, simt o senzație de răcorire pe ten, lucru care îmi place la nebunie, indiferent de sezon.

Când vine vorba despre cremă de ochi, pot spune următoarele: Uite un brand care s-a gândit să pună pompiță la cremă, mi se pare super igienic, plus că e și micuță, nu ocupă mult spațiu.

IMG_9400.JPG

Ca și nivel de hidratare, mi se pare light, adică e genul de crema pe care poți să o folosești fără probleme, atât ziua, cât și seara, nu cred că ar pune vreo problemă cuiva.

Cam asta am avut de zis despre produse, am fost un pic reticenă, pentru că sunt produse anti-age și am zis că e un pic cam devreme să încep cu ele, însă tenul meu a reacționat bine la ele și o să continui să le folosesc.

Tu folosești produse Gerocossen?

Aștept să mi spui, până data viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.