M-AM INGRASAT, SI CE?

Bună tuturor,

Astăzi vreau să vorbim despre un subiect destul de important pentru mine, mai ales în ultimul timp și acesta este legat de greutate.

Probabil o să ziceți că eu n-ar trebui să am probleme la acest capitol (mai ales cei care mă cunosc personal), însă pentru mine a ajuns o problemă pe care aș vrea să o discut cu voi, să pun punct ca să pot trece eu peste.

Să începem cu începutul, eu am fost slabă de când eram mică, aveam mari probleme cu mâncatul, părinții mei au încercat o grămadă de metode prin care să mă facă să mănânc.

Mereu am fost o sclifosită în ceea ce privește mâncare, eu până și în prezent nu beau lapte, nu mănânc brânză, ouă, destul de rar și ele, lucru foarte rău, știu, mai ales că acestea sunt principalele alimente din care se ia calciu pentru oase.
Pentru că nu mâncăm anumite alimente, părinții mei au încercat să suplinească lipsa lor prin diferite vitamine, îmi făceau tot felul de rețete cu miere cu nuci, pentru pofta de mâncare.

Aveam zile în care mă întreba mama: Băi copile, ție chiar nu îți e foame? Și eu ajunsesem la punctul în care mai mult mâncăm din obligație, pentru că trebuia, nu simțeam niciodată sentimentul de foame.

Cred că unul dintre motivele pentru care eu aveam probleme cu mâncatul, era și faptul că beam foarte multă apă, înainte, în timpul mesei, după masă și evident că stomacul meu fiind mic, se umplea foarte repede.

IMG_20151014_123207.jpg

Am ajuns să consum și Herbalife, nu cu mari rezultate, adică cel mai mult luasem două kilograme într-o lună, deci vă dați seama că pentru noi era o bucurie, având în vedere că eu eram foarte slabă.

Din cauza costurilor exagerat de mari și a faptului că deja mi se acrise de acele shake-uri (care până la urmă m-au ajutat, pentru că am ajuns într-un final să consum lapte), am renunțat.

Apoi după ceva timp s-a întâmplat ceva în viața mea, după cum probabil știți, asta dacă mă urmăriți de ceva timp, am fost în comă (am și un articol aici) iar lucrul ăsta a făcut ca toată munca noastră de a mă îngrășă, să se ducă pe apa sâmbetei, asta pentru că la externare am ajuns să cântăresc 28 de kilograme, in conditiile in care eu aveam 20 de ani și 1.50.

IMG_20150326_161055.jpg

Și uite că ajungem și în prezent, nu știu cum s-a făcut trecerea asta, dar am ajuns să nu mai am așa o reticență față de mâncare, mănânc trei mese pe zi, plus anumite suplimente, încerc să nu mai beau apă atunci când se apropie ora mesei, am ajuns să zic: Mamă, da noi ce mâncăm azi? și mama să se închine că mă aude zicând asta, ceea ce mă amuză mereu.

Faza e că eu am reușit să mă îngraș într-un timp destul de scurt, iar lumea a început să se uite la chestia asta și să mi-o tot bage pe gât, ca și cum ar fi ceva rău, sau cel puțin asta simt eu din tonul lor.

Am ajuns să mă uit și eu urât în oglindă când văd că am burtica, pentru că nu eram obișnuită cu ea și când lumea zice: Wow, dar te ai îngrășat!, ăă, da, știi…gen simt și eu asta, nu trebuie să mi-o spui în față și nu trebuie să mi-o spui ca și cum ar fi ceva de rău, mai ales că eu toată viața am încercat să mă îngraș.

Din slăbănoagă, am ajuns pufoasă, pentru că acela era apelativul cel mai des întâlnit, faza e ca atunci când ți-o zice toată lumea, ajungi să nu îți mai placă așa mult și să vrei să slăbești.

Multă lume îmi spune că îmi stă muult mai bine așa și sunt de acord cu ei, cel puțin la față, chiar îmi place mai mult așa și nici nu mă recunosc în pozele de când eram mică, dar nu știu s-a ajuns la un punct care mie nu îmi place.

Să vă zic o fază care mi s-a părut super amuzantă, o tipă mi-a scris acum ceva timp pe instagram că sunt grasă și că ar trebui să, citez: Mai lasă Mc’Donalds fetițo, că e plin de hormoni, în condițiile în care eu am 47 de kilograme și nici măcar nu am Mc la mine în oraș.

Mi s-a părut foarte amuzant, cât de rai pot să fie oamenii, mai ales cei care nu te cunosc și eu fiind mereu slabă, acum să fiu făcută grasă, m-a amuzat teribil, dar mi-a și părut rău pentru ea și pentru oamenii care sunt jigniți constant pentru kilogramele lor sau pentru modul în care arată.

Așa că DA dragilor, m-am îngrășat, fie că vă place sau nu, nu face mama prăjituri multe, nu am tricou cu burta, nu sunt pufoasă, nu o să merg să fac exerciții, pentru că mă simt bine în pielea mea, sunt tot eu și nu o să mă schimb doar pentru că spuneți voi să o fac.

Dacă nu vă place de noua eu, nu vă țin cu forța.

TOȚI SUNTEM FRUMOȘI AȘA CUM SUNTEM, NU UITAȚI ASTA!!!

Să aveți o zi superbă!!!

39 de gânduri despre „M-AM INGRASAT, SI CE?

  1. Oamenii sunt rai, daca esti slab, esti prea slab, daca esti plinut, esti gras, daca esti gras, esti deja obez… Nu ii poti multumi niciodata. Si eu sunt plinuta, dar aia e. Important este sa te simti bine in corpul tau, sa faci sport – pt ca e sanatos, si sa mananci mancare cat mai naturala. Gras sau slab sunt doar niste cuvinte aruncate-n vant, sanatatea insa e importanta.
    Tu esti o scumpa! Iti sta foarte bine asa.
    Pupici

    Apreciat de 1 persoană

  2. Daca esti scadura si te bate vantu de iti trebuie boltari in buzunar nu-i bine, daca pui cateva kg din varii motive iar nu-i bine ca „esti cat vaca Muuulga” . Alea de au 50 de kg in viu la 1.70 de zici ca is stalpi de telegraf wireless or fii aratand bine? Dupa standarele societatii da. Pentru ca suntem niste inchistati mintal cu idei preconcepute si fumate in cap. Cu ar spune Teo „treziti-va oameni buni!” . Incheiat pledoarie. Iar tu „pufosic-o” esti mult mai bine asa! Sa pufosim fericite in continuare.😘😘

    Apreciat de 1 persoană

  3. Tu esti pufoasa, eu sunt obeza, diagnosticata, nu mi-am pus eu diagnosticul si nu il am de ieri de azi, ci de-o viata. Nu pot sa te felicit, dar nici sa te cert, stiu cat de nedreapta e lupta cu kg. Dar un sfat, tot nu ma abtin sa nu iti dau, ca propriei mele fete. Va veni o zi in care in care s-ar putea sa-ti afecteze grav sanatatea si poate o d-na profesor dr. universitar, iti va spune ce mi-a spus si mie acum o saptamana si ceva ” Ti-ai facut-o cu mana ta” . Deci atentie pana unde dai voie kilogrameor sa avanseze. Pufoasa…. merge, dar granita e foarte usor de trecut.

    Apreciază

  4. Frumusetea sau uratenia se afla in ochii celui care priveste.
    Esteticul e subiectiv, desi exista standarde ale frumusetii. Candva, erau la moda grasutele, altadata, cele slabe…. standardele se schimba in functie de imprejurari.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Eu consider ca nu ar trebui sa ne pese de ce zic ceilalti, rau ca esti slab, rau ca esti mai implinit.
    Uite…dupa ce am nascut am ramas cu ceva kg in plus si lumea imi tot zices ca trebuie sa mai slabesc. Acum ca sunt mai slaba decat inainte sa raman insarcinatsa, aceleasi persoane mi.au zis ” dar iti statea bine si inainte! ” what?!
    Important e sa te simti tu bine 😍

    Apreciat de 1 persoană

  6. Sunt de acord cu tine in legatura cu acest subiect si faptul ca trebuie sa ne iubim asa cum suntem, dar ai grija ca uneori fluctuatiile de greutate iti pot afecta sanatatea, sper ca nu e cazul tau totusi. Esti o persoana minunata si “Importanta e frumusestea interioara.” (Spun chirurgii) !!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu, slava Domnului, dar era cazul sa ma ingras, la cat de slaba eram, multumesc mult pentru cuvintele frumoase, te-as ruga sa dezabonezi de la mine, nu vreau sa am probleme cu GDPR, de aceea mi am si sters toti urmaritorii, multumesc mult, sper sa nu te superi.

      Apreciat de 1 persoană

  7. Cel mai bine e când tu ești bine cu tine așa cum ești, restul sunt doar vorbe ce nu trebuie băgate în seamă. Cât despre lapte, după noile studii, îți consumă calciul existent, nu te ajută să-l asimilezi. Oamenii nu au nevoie de produse de origine animală pentru a fi sănătoși, ci din contră: cât mai mult verde ajută, hrană vie, adică. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  8. Cei care se leagă de aspectul fizic al unui om, sunt niste oameni frustrati de propriile esecuri. Prefera sa se uite la altul si sa critice, sa-l faca sa se simta prost. Insa trebuie sa invatam sa ne iubim asa cum suntem si sa nu uitam ca numerele nu sunt importante.

    Apreciat de 1 persoană

  9. Indiferent de ce vei face sau de cum vei arata, lumea tot timpul va avea cate ceva de comentat, asa ca important este ca tu sa te simti bine in pielea ta.
    Viata e prea scurta si trece prea repede ca sa stai sa-ti numeri caloriile din farfurie. 💋💋💋

    Apreciat de 1 persoană

  10. In primul rand ar trebui sa te inveti sa ignori guma lumii. Ei tot timpul vor avea ceva de comentat si iti vaneqaza greselile. Nimeni n-o sa vina sa te felicite ca ai facut ceva bun, dar vor avea acea satisfactie sa te traga de maneca cand nu ai facut ceva cum trebuie.

    Mie mi se pare ca esti bine si conteaza sa fii impacata tu cu tine. Daca tu te simti bine, atunci nu te mai uita in gura lumii. Fa exact ce crezi.

    Apropo de mesaje idioate, sa stii ca primesc si eu. Imi lasa cineva com anonime prin care ma jicneste in fel si chip si imi zice exact ce gresesc, ce nu-i place la mine, ca n-am facut bine nush ce lucru. Am invatat sa culeg lucruril;e bune dintre acele mesaje critice si pline de injuraturi. Am inteles ca acea persoane ma citesc si citeste tot. M-am impacat cu ideea chiar daca la inceput eram foarte demoralizata

    Apreciază

    1. Multumesc mult, asa e, lumea mereu o sa aiba ceva de comentat. Cat despre comurile jignitoare, e foarte urat, mai ales ca unii se dau cu anonim si poti fi chiar cunoscuti, eu mesajele de genul le sterg, cum a fost decizia lor sa improaste cu noroi, asa e si decizia mea sa le sterg, important e sa nu le pui la suflet.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.