DOINA, un brand cu FARMEC

Bună tuturor,

Azi avem o nouă recenzie, asta pentru că testez multe produse, prin urmare, am și ce să vă povestesc.

De data asta vorbim despre un brand cu FARMEC și anume Doina, sunt sigură că toată lumea a auzit de el.

Spre rușinea mea, trebuie să recunosc că e prima dată când încerc produsele lor, daaar știți și voi cum se zice: NICIODATĂ NU E PREA TÂRZIU.

Ei bine, mă bucur că am reușit să le testez și mai ales acum când gama a fost relansată și extinsă cu un nou produs și anume Lapte cu ulei de galbenele pentru față și corp (Îngrijire și Demachiere).

Dar înainte de a trece la părerea mea despre produse, câteva cuvinte despre Doina ca și brand:

Doina este un brand de referință, atât pentru Farmec, cât și pentru consumatorii noștri. Valoarea acestuia este conturată de istoria de peste cinci decenii, în care produsele Doina au făcut parte din ritualurile de îngrijire personală a generații întregi de românce. Este o marcă de încredere, de tradiție, care oferă un raport corect calitate – preț și care își menține în continuare o cotă de piață avantajoasă. Pentru a rămâne în topurile preferințelor consumatorilor noștri fideli, dar și pentru a câștiga încrederea tinerelor generații, am avut grijă să revitalizăm gama Doina, din punct de vedere design și utilizare. De asemenea, ținând cont de nevoile identificate în piață, am extins portofoliul Doina cu un nou produs – Laptele cu ulei de gălbenele, care respectă în totalitate conceptul gamei, atât la nivel de ambalaj, cât și formulări pe baza unor ingrediente naturale” a declarat Aura Carabiber, Manager Produs Farmec

Eu am primit spre testare 3 produse și o mostră:

  • Lapte cu ulei de galbenele
  • Lapte nutritiv vitaminizant cu vit A și F
  • Cremă nutritivă vitaminizantă
  • Cremă CC Matifiantă

După cum vă ziceam, am fost foarte încântată să încerc aceste produse, fiind prima oară, nu prea știam la ce să mă aștept.

Laptele nutritiv cu vit A și F l-am făcut cadou unei prietene care se bucură de el și la fel ci cremă CC, așa că eu am rămas cu Laptele cu ulei de galbenele și cremă nutritivă.

O să încep cu primul pas din rutină și anume demachierea, a trecut foarte mult timp de când am mai folosit un lapte pentru demachierea tenului și parcă uitasem cum este.

Primul lucru care mă atrage la acest produs este mirosul, deși nu este unul intens, miroase foarte bine, delicat.

Eu l-am folosit atât pentru demachiere cât și pentru hidratarea mâinilor, ce vă pot zice este faptul că intră foarte repede în piele și o lasă moale și hidratată.

La capitolul demachiere nu mi-a cauzat probleme, curață și lasă tenul luminos, eu în general mă împac bine cu demachiantele faciale sub această formă.
Pe lângă faptul că mă demachiez seara cu el, îmi place atunci când încep să mă machiez, să îl folosesc pentru a curăța tenul de impuritațile ce s-au adunat peste noapte pe ten.

În ceea ce privește crema, îmi place mult ambalajul ei și faptul că e așa de plată încât e bună de luat în vacanță, mi se pare o cremă lejară, o pot aplica atât ziua cât și seara, plus că dacă ai o cremă de genul ăsta, poți renunța la crema de mâini sau de corp și să o folosești pe aceasta pentru ambele scopuri.

Și pentru că vorbim de Doina, evident că prețurile sunt super accesibile, așa că eu zic că merită să le dați o șansă.

Frumoaselor, asta a fost tot pentru azi, aștept să mi spuneți: Care este produsul vostru Doina preferat?

Până la următorul articol:
Să aveți o zi superbă!!!

21 de gânduri despre „DOINA, un brand cu FARMEC

  1. Nu am mai folosit de foarte mult timp produse Doina, din tineretea mea cred, laptele demachiant Doina ea produsul de baza, altul nici ca mai stiam pe atunci. Am vazut ca si-au marit portfoliu, am sa arunc ochii sa vad ce m-ar atrage in mod deosebit.

    Apreciază

  2. Produsele Doina îmi aduc aminte de copilărie. Ma bucur sa văd ca sunt îmbunătățite și ca sunt adaptate nevoilor actuale!sunt tentată sa le încerc și eu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.