Voi ati auzit de Caress Society?

Bună tuturor,

Azi vin cu alte noutați, de data asta de pe site-ul celor de la Caress Society, despre care trebuie să recunosc că nici eu nu știu prea multe.

Am aflat de el când am primit punguța cu produse în cadrul evenimentului din Galați.

De la ei am primit două produse:

  • Cleansing Micellar fluid de la Vellie Cosmetics
  • Henna Sensitive de la Renovital

Am fost foarte curioasă să încerc apa micelară, pentru că eu sunt mare fană a produselor de genu, spune că e cu lapte de capră și trebuie să recunosc că voiam să aflu cum miroase mai mult.

Mirosul e unul foarte plăcut, se deschide printr-o apăsare pe capac, eu am primit o variantă destul de mare.

M-am înțeles super bine cu ea, demachiază foarte bine ochii, eu am folosit-o și pe buze și a dat jos cu succes rujul meu mat de la Sephora, nu m-au usturat ochii deloc, e foarte blândă, am impresia că lăsă un pic tenul lipicios, dar oricum nu îl las așa, folosesc și alte produse după acesta.

Din păcate produsul pentru sprâncene nu mi s-a potrivit, l-am nimerit într-o nuanță foarte închisă, aproape de negru, așa că l-am oferit cadou unei prietene de familie și iată care a fost părerea ei despre acest produs:

Am încercat vopseaua am lăsat o pentru început 5 minute..data viitoare măresc puțin timpul, culmea, se cunoaște că sunt vopsite. Renunțasem de aproape un an să mi le mai vopsesc la salon sau acasă pentru că după ce mă ștergeam nu mai rămânea nimic pe piele …nu știu din ce motiv dar nu mi mai stătea vopseaua pe sprâncene, este chiar interesantă și foarte practică fiind preparată gata și având deja și aplicatorul acela special…nu mai amesteci,diluezi..mânjesti…aplici și atât.

Mulțumesc frumos pentru cadou Georgi și pe viitor voi căuta să cumpăr să folosesc la fel

Toate produsele din gama Renovital se găsesc în lanțul de magazine DM din toată țara acum iar începând cu 15 Septembrie 2018 și Apa Micelară de la Vellie se va regăsi pe rafturile celor de la DM.

Asta a fost tot, tu ai auzit până acum de Caress Society?

Aștept să mi spui, iar noi ne revedem curând cu un nou articol, până data viitoare:

Să ai o zi superbă!!!

PS: Se mai găsesc si pe emag!!!

54 de gânduri despre „Voi ati auzit de Caress Society?

  1. Nu am auzit de ei pana acum😐. Am si eu o crema de corp cu lapte de capra miroase senzational si lasa pielea mai fina ca orice crema…eram sceptica la inceput cand am vazut ca e cu lapte de capra …dar ma uimit si mirosul si textura😉

    Apreciază

  2. Vreau sa incerc si sigur o sa incerc vopseaua pentru sprancene , mai ales daca este si gata preparata , o sa imi fie mult mai usor cu vopsitul sprancenelor.Multumim de info .

    Apreciază

  3. Am auzit atatea lucruri benefice despre laptele de capra incat i am gasit intamplator in timp ce mi cautam o crema ptr ca da, iubesc cremele de orice fel, ptr orice. Am de la ei o crema, e intradevar ceva „untos” ca sa zic asa dar isi face treaba foarte bine.

    Apreciază

  4. Suna interesant, nu am auzit pana acum. Apa micelara mi-a sarit in ochi, ca sa spun asa, are lapte de capra, exact ingredientul cheie al cremei de fata si a cremei de ochi pe care le folosesc in prezent (produse de o firma poloneza), cu care ma impac tare bine, acum pe perioada veroi, nu sunt grase si nu imi simt pielea incarcata.😀

    Apreciază

  5. Din pacate nu am auzit pana acum, citind aici pe blog-ul tau, poate trebuie mai multa publicitate din partea lor, sa ajunga informatia la cat mai multi oameni. Multumiri🤗🤗🤗

    Apreciază

  6. Apa micelara am încercat o si eu. Sunt mulțumită desi nu prea folosesc produse mai ales pt sprincene nu prea le vopsesc decât le conturez cu creion sau gel

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.