Bună și bine v-am găsit.
Deja cred că v-am obișnuit cu recenziile mele de cărți, iar azi am pregătit încă una pentru voi, de data asta vorbim despre Copilul lui Noe de Eric Emmanuel Schmitt, carte pe care am primit-o de la cei de la libris.ro, lucru pentru care le mulțumesc.
Nu cred că mai este vreun secret pentru cei ce mă citesc de ceva timp, că îmi place foarte mult acest autor, deja am citit vreo 3-4 cărți scrise de el și toate m-au dat gata.
Îmi place foarte mult faptul că omul nu se lungește cu descrieri de care nu avem nevoie și știe să își aleagă foarte bine subiectele.
Acțiunea acestui roman se petrece în Belgia în timpul celui de-al doilea război mondial, se pare că am o mică fascinație pentru acea perioadă.
Personajul principal se numește Joseph și este un copil de 7 ani, acesta era evreu, după cum știți și voi, evreii nu erau deloc tolerați în acea perioadă, erau urmăriți și duși pentru exterminare în lagăre.
Pentru protecția lui, părinții decid să îl lase în grija unor nobili, cât ei se ascundeau, dar acesta nu reușește să stea prea mult acolo, deoarece era cât pe ce să fie descoperit.
Familia respectivă hotărăște să îl dea pe mâna părintelui Ponce care se ocupă de internatul Vila Galbenă.
Acesta reușește să se adapteze ușor-ușor cu schimbările și chiar leagă o relație de prietenie cu părintele care dă dovadă de mult caracter, deși el este catolic și ar putea să fie reținut pentru complicitate, el nu ține cont de reguli și încearcă să își salveze protejații.
Cred că singurul lucru care nu mi-a plăcut la carte, este finalul, mi s-a părut că s-a terminat prea brusc, adică îmi plăcea și mă prinsese foarte repede cartea și m-am supărat un pic că s-a terminat așa repede, dar asta e.
Se citește super repede, eu am terminat-o într-o zi, așa că o recomand cu mare inimă.
Voi ați citit ceva de la Eric Emmanuel Schmitt?
Aștept să mi spuneți, până data viitoare:
Să aveți o zi superbă!!!
Am reușit să citesc doar Elixirul dragostei, carte scrisă de acest autor. Mi-a plăcut foarte mult, mai ales că are un stil mai aparte de a scrie. Așa că tare aș vrea să ajung să citesc și celelalte cărți ale sale.
De perioada războaielor sunt și eu fascinată, iar de curând am descoperit că îmi plac cărțile despre viața și diverse culturi. Am dat iama în cărțile despre islam 😀
ApreciazăApreciază
Super, pe asta de care zici tu nu am citit o inca, dar urmeaza, vreau sa citesc tot ce prind de la el.
ApreciazăApreciază
Mai sa stii ca nu am citit nimic de la el, inca dar poate urmeaza.
ApreciazăApreciază
Nu e tarziu niciodata.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Chiar are o poveste tare interesanta! Si eu sunt pasionata de romanele interbelice si postbelice. :*
ApreciazăApreciază
Si mie mi plac la nebunie.
ApreciazăApreciază
Interesant subiect, multumim pentru prezentare si recenzie 🙂
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca ti-a placut, cu mare drag.
ApreciazăApreciază
Nu am citit inca nici o carte scrisă de acest autor, dar urmează pentru ca si mie imi plac povestile coincise.
ApreciazăApreciază
Ma bucur mult, merita.
ApreciazăApreciază
Am citit multe carti scrise de Eric Emmanuel Schmitt si imi place stilul lui. Incet, incet, le adaug pe toate in colectia mea.
ApreciazăApreciază
Si eu am aceasta dorinta.
ApreciazăApreciază
Mutumim de recomandare. Recenzia ta m-a facut sa vreau sa o citesc.w
ApreciazăApreciază
Ma bucur mult.
ApreciazăApreciază
N-am citit de acest autor nimic spre rusinea mea, dar imi place tare mult cum ne-ai prezentat cartea.
ApreciazăApreciază
Multumesc mult, ti-l recomand.
ApreciazăApreciază
Doar Oscar si tanti Roz am citit si m-a facut sa dau apa la soricei. 😛 Ti-o recomand.
ApreciazăApreciază
Stiu, cu ea am inceput, ea mi-a dat zvacu asta cu acest autor.
ApreciazăApreciază
Nu am citit nicio carte apartinand acestui autor, insa este foarte posibil sa incep cu aceasta. Pare foarte captivanta!
ApreciazăApreciază
Chiar este.
ApreciazăApreciază
Mi se pare o carte interesanta. Este prima oara cand aud de ea si m-ai convins s-o incerc si eu
ApreciazăApreciază
Ma bucur mult.
ApreciazăApreciază