Daca intr-o casa activa as sta

Bună și bine v-am găsit.

Când am pornit pe drumul acestui blog și am ales numele domeniului „Frumusetea vorbeste” , am spus că o să vorbesc despre tot ce este frumos.

Au trecut cinci ani de zile și eu încă vorbesc despre tot ce este frumos, fie că e vorba de produse cosmetice, cărți, filme, rețete, locuri vizitate sau chiar și proiecte de case.

Și că tot am amintit de proiect casa, ăsta o să fie și subiectul pe care o să îl abordez cu puțină stângăcie azi și mai exact: Cum îmi imaginez că mi-ar putea schimba stilul de viață o casa nZEB?

Probabil că v-am băgat și pe voi un pic în ceață cu acest termen, dar nu-i problema, vă scot tot eu din ceață:

Termenul de nZEB vine de la nearly zero energy building, adică o casă care are consum aproape de 0, lucru care mi se pare super tare, evoluăm pe toate planurile și asta nu poate decât să mă bucure.

Pentru cineva care vrea să aibe cât mai multă grijă de planeta noastră și de resursele noastre, deținerea unei astfel de case vine la fix.

Cei de la AIA Proiect sunt cheia spre îndeplinirea acestui vis frumos, ei sunt cei care au dezvoltat ideea asta de „casa activă” în care confortul se îmbină cu eficiența energetică.

Dar hai să vedem la modul concret, cum mi-ar schimba mie viața o astfel de casă:

1)În sfârșit m-aș putea bucura și eu să văd o factură, momentan stau la bloc și știți și voi cum e sentimentul ăla când vine faimoasa factură, o vezi în poștă dar parcă nu vrei să o iei de acolo ca să nu îți strice ziua, acum totul s-ar schimba.

Ba chiar mai mult de atât, aș putea avea un motiv de sărbătoare cu fiecare factură primită.

Sinceră să fiu, chiar aș fi curioasă să văd o astfel de factură cu suma aproape de 0.

2)Mi-ar da un sentiment de libertate, pentru că atunci când mă gândesc la acest gen de casă, mă gândesc la una spațioasă, bine luminată, nu aș mai avea sentimentul acela de constrângere pe care îl ai când locuiești la bloc.

Din cauza spațiului mic și a mobilei ușor încărcate, uneori am impresia că mă sufoc în propria mea cameră.

Până acum nu m-am gândit niciodată să locuiesc la casă pentru că aveam impresia că sunt costuri mai mari și e mai greu de întreținut, dar cu o astfel de inovație, cred că aș putea să fiu de acord.

3)Mi-aș face grădina mea de vis, în care aș pune diverse flori dar și fructe și legume, aș încerca să trăiesc cât mai sănătos, pentru că nu e important ca doar locuința să fie una cu impact minim asupra mediului și noi trebuie să fim cât mai în concordanță cu acesta.

4)Când un om vine cu o idee nouă și acea idee este plăcută de cei din jur, există posibilitatea ca și ceilalți din jur să o adopte.

Invitându-mi prietenii și familia în vizită, i-aș putea îndemna și pe ei să apeleze la o astfel de casă și ei ar duce vorba despre acest concept nou care pe lângă faptul că e prietenos cu mediul vine la pachet și cu faptul că are un consum foarte scăzut.

5)Trăiesc în concordanță cu natura și simt că aduc un plus acesteia, o protejez și o valorific, iar lucrul ăsta îmi dă un sentiment de bine.

Un astfel de proiect este o investiție de durată, nu sunt în cunoștință de cauză ca să spun dacă costurile de început sunt mai mari decât la construirea unei case normale, dar știu că materialele folosite sunt unele ecologice și e posibil ca din această cauză să fie prețuri mai mari, dar investiția se recuperează foarte repede.

Având în vedere folosirea unor materiale de bună calitate, ecologice, sunt sigură că și sănătatea noastră ar fi una mai bună, deoarece nu s-ar mai produse mucegai, s-ar reduce riscul apariției de mirosuri neplăcute, a curentului rece și umed.

Lucrurile astea se văd în timp, pentru că trăind într-o locuință care se supune celor mai exigente standarde, consumând legume și fructe din propria grădină, pe termen lung, aceste aspecte duc la îmbunătățirea calității vieții.

Sau gândiți-vă și la următoarea situație, să zicem că v-ați gândit să vă vindeți nouă casă modernizată, evident că prețul pentru ea ar crește, deci iar sunteți în avantaj.

Totul sună foarte frumos, dar trebuie să fim conștienți de faptul că până să ajungem să trăim noi într-o astfel de locuință, ea trebuie să treacă niște teste, trebuie să îndeplinească niște criterii și fără niște profesioniști cum sunt cei de la Aia proiect, lucrurile astea sunt în zadar.

Așa că acum știți la cine să apelați, ei sunt cei care se ocupă de toate acele cerințe și criterii care trebuiesc îndeplinite și credeți-mă, m-am documentat și nu sunt deloc puține, dar și rezultatul final este unul pe măsură, gândidu-vă că veți avea pentru toată viața o locuință modernă, prietenoasă cu natura și mai ales cu portofelul vostru.

La cât am putut să vorbesc despre casa eficientă energetic, acum chiar aș vrea să văd cum arată una în realitate, poate să am și eu una a mea.

Voi ce părere aveți? V-ar plăcea să locuiți într-o astfel de casă?

Aștept răspunsurile voastre cu mare drag, iar până data viitoare:

Să aveți o zi superbă!!!

PS: Acest articol este scris pentru Spring SuperBlog 2019 !!!

32 de gânduri despre „Daca intr-o casa activa as sta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.