Ce sa vezi si unde sa mananci (Sinaia, Dambovita, Sighisoara, Cluj, Tg Mures)

Bună și bine v-am găsit.

Luni m-am întors din mica mea excursie în Sinaia și m-am gândit să împărtășesc cu voi câteva impresii, să vă zic pe unde am fost, pe unde am mâncat, că mă gândesc că poate o să vreți și voi cândva să mergeți.

Mie mi plac mult articolele de genul și chiar aș vrea să existe din ce în ce mai multe.

După cum vă ziceam, am fost în Sinaia, unde am stat 3 zile, am fost cazați la Apartament Maddy, care arată exact ca în pozele de pe site, cazarea a costat 200 de lei și am avut un apartament cu 3 camere.

Mi-a plăcut mult cum era tot mobilat, am avut și balcon, pe balcon puteai să ieși atât din sufragerie, cât și din unul din dormitoare.

Singurul dezavantaj a fost etajul, n-am știut că o să stăm la 3 și să te cari cu toate bagajele până sus, nu prea a fost ușor, mai ales că noi obișnuim să ne luăm toată casa după noi, știți și voi cum e românul.

Ca și obiective turistice am urcat la cota 1400 care pe mine nu m-a impresionat ca și peisaj, este unul din sigurele locuri unde am urcat cu telecabina și nu prea mi-a plăcut, dar asta e.

Am oprit la un loc acolo numit Ceaunul crăpat unde am băut un ceai fierbinte, 10 lei pentru un ceai adus la pliculeț, mi se pare cam aiurea, sau poate sunt eu obișnuită cu ceaiul meu magic de la Anotimpuri.

Apoi am fost să vedem Mănăstirea Sinaia, foarte frumoasă, după am luat-o la pas spre Castelul Pelișor și Peleș care mi-au plăcut foarte mult.

Arhitectura este superbă, drumul până la ele e cam obositor, dar se merită, ne-am mai oprit pe drum să luăm un magnet, niște frăguțe, zmeură, știți și voi că se găsesc o grămadă de comercianți pe acolo.

În altă zi am ales să mergem să vedem Lacul Bolboci și Peștera Ialomiței care se află în județul Dâmbovița.

Mi-au plăcut foarte mult, am rămas plăcut impresioantă de cum arată totul, drumul spre peșteră a fost foarte lung și anevoios pentru că la intrarea în peșteră, drumul era în pantă și mi s-a părut extrem de obositor, dar a meritat.

Eu înăuntru nu am parcurs tot traseul, deoarece erau foarte multe scări de urcat și coborât, plus că era și un pic periculos, dar ni s-au dat căști de protecție.

Cu toate astea eu cu mama mea am ales să ne întoarcem din drum și să intrăm în bisericuța de la intrare.

Am trecut pe lângă o grămadă de oameni înscriși la un maraton care ținea de vineri până duminică și chiar trebuie să recunosc că îi admir pe acei oameni, eu n-aș putea să fac ce fac ei, mi se pare ceva destul de extrem.

Ca și locuri de mâncare, Sinaia mi s-a părut un oraș scump, am văzut prețurile din câteva restaurante și am zis Ooook, that is too much.

În schimb am reușit să mâncăm foarte bine la câteva locuri pe care vi le voi recomanda și aici menționez Crama La Gigel, am mâncat o super ciorbă de burtă, care a fost și 12 lei, ceea ce mi se pare super decent.

Mai recomand La Strada unde am mâncat pizza și cremă de zahăr ars, foarte bune ambele, pizza era undeva la 28 de lei dacă nu mă înșel.

Ca și chestii funny, am fost la bowling, unde ne-am mega distrat, iar intrarea a costat 75 de lei, stăteai o oră, câte persoane voiai tu, iar noi am fost 5.

În ultima zi am plecat spre Cluj, am trecut prin Sighișoara, acolo am mâncat la Martini and Habermann niște paste delicioase, cu creveți, au costat 34 de lei.

Am vizitat fugitiv centul Sighișoarei, așa doar cât să ne facem o părere, după am plecat spre Cluj, unde am stat la Vila Rosa, într-un apartament de două camere, foarte mare și spațios, exact ca în poze, cazarea a costa 195 de lei, dacă nu mă înșel.

Acolo am fost la Grădina Botanică, care mi-a plăcut extrem de mult, nu am parcurs-o pe toată, pentru că avea 14 hectare, deci vă dați seamă că era mare, dar mi-a plăcut ce am văzut.

Apoi am fost în Centru, pe la Teatru și pe la Mitropolia Ardealului, foarte frumoase toate, am făcut acolo câteva poze și apoi am plecat în Vivo sau vechiul Polus unde am dat iama în Mc.

Luni am venit acasă, nu înainte de a trece și pe la Salina Turda, un loc absolut superb pe care nu puteam să îl ratăm.

Aici intrarea mi s a părut destul de scumpă, 40 de lei de persoană, cam piperat, dar a meritat.

De mâncat am mâncat în Tg Mureș la Casa Mureșană, foarte bună mâncarea, eu mi am luat creveți și cartofi prăjiți cu două sosuri, cel roșu a fost genial. Prețul a fost de 42 de lei, dar ce mi-a plăcut e că puteai lua și la pachet dacă mai rămânea.

Și cam asta a fost toată plimbarea noastră, pe canalul meu de you-tube am și un vlog unde vă zic și vă arăt mai multe.

Voi ați fost prin Sinaia, dacă da, v-a plăcut?

Aștept să mi spuneți, iar până data viitoare:

Să aveți o zi superbă!!!

14 gânduri despre „Ce sa vezi si unde sa mananci (Sinaia, Dambovita, Sighisoara, Cluj, Tg Mures)

  1. in sinaia nu am mai fost de vreo 4 ani, am vizitat-o si rasvizitat-o in toata viata mea. mi-au placut pelesul, pelisorul, parcul din centru, unde iarna se face patinuar, si cam atat.in rest e o statiune plictisitoare. mi-a placut in sighisoara in schimb si imi pare rau ca inca nu am ajuns in cluj

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.