Astazi vorbim despre pensule de machiaj

Bună și bine v-am găsit.

Astăzi vorbim despre pensule și cred că a trecut ceva timp de când am făcut-o ultima oară, așa că m-am gândit că e cazul.

Din punctul meu de vedere, pensulele sunt foarte importante în ceea ce privește machiajul, pentru că o pensulă de calitate o să aplice mult mai frumos fondul de ten, sau fardul pe pleoape.

Mi-am dorit de când am început să mă machiez mai intens, să investesc într-un set de pensule de calitate și în anii ce au trecut am reușit să testez mai multe branduri.

Azi vreau să vorbim despre 3 branduri și anume Real Techniques, Eco Tools și Wet n Wild.

1)REAL TECHNIQUES

Eu personal am avut mereu o atracție pentru aceste pensule, le vedeam peste tot folosite, toată lumea le avea, toată lumea le iubea, doar eu nu reușisem să le testez.

Asta s-a schimbat într-un an de Black friday când am plasat o comandă pe site-ul celor de la Makeup shop care aveau reduceri în acea perioadă și uite așa mi-am comandat primul meu set.

Țin minte că era cel pentru față, basic și vreau să vă zic că m-am îndrăgostit iremediabil.

Anul următor, în aceeași perioadă am decis să mai achiziționez un set, de la aceeași brand, doar că de data asta am ales setul pentru machiajul ochilor.

Pensulele sunt moi, sunt realizate din peri sintetici, se usucă destul de repede după ce le pulverizez cu spray de curățare a pensulelor, își revin la forma inițială, mânerele sunt rezistente.

Nu am avut problema să le cadă perii, lucru care cred că le recomandă și de aceea sunt și atât de iubite.

2)ECOTOOLS

După cum îi spune și numele, aceste produse sunt ecologice, cruelty free, mânerele sunt din bambus și ceea vă pot garanta, este faptul că fiecare pensula în parte are perii foarte moi, foarte fini.

Eu am primit anul trecut un set și chiar am rămas plăcut impresionată, setul e format atât din pensule pentru față cât și pentru pleoape și ambele tipuri îmi plac.

Mă împac foarte bine cu ele, iar la capitolul spălat, deși ai crede că o să își revină foarte greu la uscare și că o să fie aspre, nu mi s-a întâmplat asta, ele revin foarte frumos la starea lor inițială.

3)WET N WILD

Anul ăsta am făcut prima dată cunoștință cu produsele lor și trebuie să recunosc că mi se par niște pensule foarte rezistente, un pic dure aș putea spune dar faptul că sunt dure, le ajută să nu le cadă perii.

Îmi place aspectul lor, că sunt albe și arătă totul foarte îngrijit, am văzut produsele acestea în zona de beauty a supermaketului Carrefour, deci sunt foarte accesibile și ca locație dar și ca preț, fiind cele mai ieftine din cele trei menționate.

La capitolul accesibilitate, Wet n wild sunt cel mai ușor de găsit, în schimb dacă vrei Real Techniques trebuie să dai o comandă pentru că nu știu dacă se găsesc în magazine, cel puțin eu nu le-am văzut.

Cam astea sunt recomandările mele, mi-ar plăcea să mi spuneți și voi:

Ce branduri de pensule folosiți?

Aștept răspunsurile voastre, iar până data viitoare:

Să aveți o zi superbă!!!

20 de gânduri despre „Astazi vorbim despre pensule de machiaj

  1. Nu cred ca am acordat importanta acestui aspect. In ultimii ani am preferat sa nu ma machiez, din cauza locului de munca, unde nu imi este permis. Singura pensula cu adevarat importanta acum este cea pentru sprancene, nu ies nici pana la coltul casei fara sa-mi conturez sprancenele :))

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.